Scripturi
Doctrină şi Legăminte 13


Secţiunea 13

Rânduirea lui Joseph Smith şi a lui Oliver Cowdery la Preoţia aaronică, pe malul râului Susquehanna, lângă Harmony, Pennsylvania, la 15 mai 1829 (History of the Church, 1:39–42). Rânduirea a fost făcută de mâinile unui înger care s-a prezentat ca fiind Ioan, acelaşi cu cel numit Ioan Botezătorul din Noul Testament. Îngerul a explicat că el acţiona sub îndrumarea lui Petru, Iacov şi Ioan, apostolii din vechime, care deţineau cheile preoţiei mai mari, care era numită Preoţia lui Melhisedec. Li s-a făcut promisiunea, lui Joseph şi lui Oliver, că la timpul potrivit Preoţia lui Melhisedec le va fi conferită. (Vezi secţiunea 27:7, 8, 12.)

Cheile şi puterile preoţiei aaronice sunt descrise.

1 Vouă, tovarăşilor mei în slujire, în numele lui Mesia, eu vă confer preoţia lui Aaron, care deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor; şi aceasta nu va mai fi niciodată luată de pe pământ, până ce fiii lui Levi nu vor oferi din nou Domnului o ofrandă în neprihănire.